jasper morello's dream

painting on leather 200X50cm

cam asa incepe povestea...

prietene si prieteni: va rog sa fiti tolerant in ceea ce priveste exprimarea si scrisul in general... incerc sa fiu cat mai direct si sincer in acelasi timp, fara a fi foarte simplist si plictisitor... de aceea fiti ingaduitori, ceea ce nu inseamna ca nu pot fi aspru dar constructiv criticat.. vam pupat.. aveti aici inceputul inceputurilor atelerului atelierurilor :)

A fost odata… pe strada Pestalozzi

Nu era deloc o zi care sa para a fi deosebita de celelalte pe care le petreceam (si cuvantul poate fi inteles ad literam) in cladirea Liceului de Arte Plastice, o cladire cu intens iz de spital sau ceva gen – dispensar municipal pe dinafara si atmosfera de tabara pe dinauntru.

As vrea sa pot sa nu exagerez prea mult si sa pot descrie atmosfera anilor de liceu si facultate, asa cum au fost si cum au trecut, mai incet mai repede, haotici si pasionali, in depresii adolescentine si betii halucinante, nopti nedormite in fum de tigara si dormite pe cine stie ce banca prin parc sau conducta de gaz, abur de terebentina si miros de culori de ulei amestecat cu mancare stricata si igrasie.

Asadar era o zi ca oricare alta, in care toata dimineata ma rugam vreunui zeu al timpului sa faca sa treaca cat mai rapid orele teoretice, ca sa putem si noi sa mergem linistiti la o bere pe undeva prin centru si sa ne vedem de lucru dupaia sus in atelier, in cazul in care nu se lungea treaba la terasa.

Eforturile de acum, de a-mi aminti ce se intampla la acele ore teoretice, credeti-ma, sunt direct proportionale cu eforturile de atunci pe care le faceam ca sa-mi dau seama macar cat de cat, despre ce naiba vorbea cutare profesoara sau profesor, tot felu de lucruri si treburi care deveneau din ce in ce mai de neinteles cu cat disciplina era “exacta”. Bineinteles capatul era matematica. Daca ar fi fost sa vorbesc despre comportamentul vrabiei din nucul din curte pe care l-au taiat cam pe cand am terminat noi liceul, as fi stiut infinit mai multe despre limbajul ei decat despre limbajul pe care cu nemiloasa atitudine, profesoara (care ne era si diriginta) ni-l asternea de fiecare data pe table. O inlantuire ce cifre linii si semne pe care, cei drept… o mica parte din mine o privea fascinat.

Vreau sa spun ceva de cand am inceput si tot nu reusesc, dar uite, deci in acea zi normala de scoala, il vad la un moment dat pe tata (professor de arta la acelasi liceu) pe hol, care cu un semn din cap m-a chemat la el, nu mai stiu daca Claudiu, fratele meu era sau nu deja acolo dar a venit parca si el. Tata era angajat intr-o discutie cu cineva care imi era aproape strain, il mai vazusem cred odata in viata mea, un barbat de statura medie, bine cladit, cu un zambet nevrotic si cu ochii mereu in miscare, parca era mereu in alerta, urmarit de o prezenta misterioasa… imi aduc aminte de el pe cand coboram scarile. In doi timpi si trei miscari tata mi la prezentat, de fapt mai mult el, care asa cum privea asa si vorbea…si mi-a spus ca are un spatiu, o camera, intr-o casa, undeva in parcul altui liceu, unde nustiu ce forum, ceva cu Revolutia, al carui director e el, ne poate pune la dispozitie, mie si fratelui meu…o camera ca atelier… oaaa. O bucurie imensa venea de undeva dinauntru meu ca un tsunami, intrerupt totusi de niste goluri in procesarea informatiei, datorate ori ritmului alert al emitatorului, ori indiferentei matinale ale receptorului. Oricum, tata avea o privire foarte densa si o degaja cu o anume tensiune, ceea ce ma facea sa-I acord credit acelui domn precipitat, care dupa ce a terminat ce a avut de spus, ne-a salutat cordial si a iesit pe poarta mare si albastra a liceului. Am ramas uluit, un amestec de neincredere cu entuziasm. Tata a zambit si dupa cateva vorbe am stabilit ca ne va spune mai tarziu mai multe si ne-a sugerat sa nu intarziem in clase, unde si asa aveam atatea probleme. :)

ca sa fie clara locatzia (merci nadia)

..de la costin (: axa crew :)

Dane,

Interesante amintiri date uitarii ai rascolit.

In cateva randuri am trecut pe Pestalozzi,era o atmosfera pe care greu o uiti, chiar am vii in minte cateva lucrari din acea perioada care se nascusera acolo,in afara de seria clar-obscurista de autoportrete si portrete mai tin minte lucrarea lui Claus cu bocancii scofalciti care ramane in topul lucrarilor mele preferate....

Salutari,

Costin

"atelieru".. lu laura.. tu draga tu mersi :)

De inceput.

Cum anii facultatii mele s-au transformat intr-o eterna tabara de vara si…de iarna

Intrasem la faculta la Poli.in final am ajuns sa studiez “artele frumoase” in “cadrul” liceului Calderon(Pestalozzi).

Pe Claus Toma l-am cunoscut intr-o dimineata de primavara,cred.Eram inca la liceu,in clasa a XII-a.Venisem cu nadia si oana,sa ne pregatim,cica,pentru un examen,pt o facultate din Bulgaria;initiativa sprijinita de fundatia Soros.Zilele alea,am sfirsit prin a ne caza la niste amici aradeni(buzneanu cristian,sabin chintoan,cristi sida,liviu pascu,giovi):D,in caminele universitatii.In fine,idéa e,ca dimineata ne-am trezit cu un individ,punker,care dormea pe podea,in mijlocul camerei si,care,de cum s-a trezit,inca,bine etilizat,mi-a trintit un:”ba,pizda,tu cine esti?”(dragalashenii,cu care ne alintam pina in ziua de azi). `nimeni altul decit micul dictator,claudiu toma m-am enervat si mega ofensata,i-am comentat.va imaginati,probabil,chestia asta nu l-a impresionat citush de putin,ba,mai mult,probabil ca l-a amuzat si i-a trezit si mai tare cheful de “amabilitati”si provocari.imi amintesc ca i-am zis ceva de genul cum ca ar fi un needucat si m-am carat in camera vecina.
In toamna,deja,eram studente in http://www.facebook.com/l/2038c;timisoara.nu se putea altfel.:)

Nici nu-mi mai amintesc cite dimineti la rand m am trezit cu nasul la citiva mm de scrumiere arhipline,sticle,peturi,pahare,cani sau,orice recipient putea fi folosit pt scrumat sau baut,si cu puloverele pline de par din blana de culoarea chihlimbarului,a lui Cognac sau..Gi(“Cognecii”le ziceam,cu nadia.mai stii,putza,puloverele noastre negre cu git?:)),cu mintea imbibata de terebentina si de “draga olteanu” etc..de la serile anterioare.diminetile,de obicei,dadeam,de cele mai multe ori,peste mirela sau kati,care trebaluiau de zor.

Mai era si ceva scriitorache leshinat,in zona,care locuia acolo,si care mai dadea pe LA http://www.facebook.com/l/2038c;ATELIER.nu mi mai amintesc cum il chema.ne tot cauta pe la camin,sa ne spuna poezii.

Cind nu puteam intra prin fatza,saream gardul.treaba pe care o faceam in repetatea rinduri in decursul unei nopti,asta de fiecarea data cind se terminau alcooalele si tigarile.noroc ca “buticu`”ala de pe Pestalozzi era mereu deschis si inca se mai dadeau tigari la bucata.

to be continued...

p.s.cit despre dedicatia muzicala, am sa-l rog pe bunzti sa se ocupe,pt ca s-ar putea ca el sa mai aiba singura caseta ramasa(sau dodo?);asta in cazul in care,nu s-au pierdut toate:Viszonto.se poate,domnu`? pe net n-am gasit,so..ramine sa o scoateti de la colectie.

Va tzuc cu dor si dragoste de sora-de barbunceala

ur always,

laura

..micii lu bus

Să spun eu adevărul despre primii mici făcuţi pe grătarul de şters bocanci, tenişi (ăia ce mi io "împrumutat"Gusti-pişama-ş în trompeta lui care nu era trompetă) şi pe care mai adormea câte o persoană care se trezea cu câte un imprimeu pe faţă.Carlos!!!Erau arşi în exterior şi cruzi în interior...hahaha....Oricum, vă mai aduceţi aminte când se încalzea un pic, ce tanţuri mai bagam afară?Spre dimineaţă eram ca viermii de mătase, în sacii noştri second hand din pula mai ştie ce armată(suedeză oare?), fiecare sac cu anul de fabricaţie trecut pe el...al meu era din '67...Oricum, am evoluat în domeniul gătitului...următoarea fază tare după supa de slanină, a fost un gulaş atât de iute, că cineva(Oana cred) a zis că dacă aruncăm nişte felii de mere, îi ia iuţimea....bajeţi, io nu mai ţin minte decât că am trecut pe bere după prima lingură şi până dimineaţa, am încercat să scap de iute...ceva amintiri legate de Draga Olteanu şi câţi litri avea?Vă ţuc, mai ales pe Dan, care a pornit povestea...Ich liebe dich :-)

..de la tranca

Deci da, Bijan Sorin, ed leoarca, intr-un coltz (langa magazinul Filatelia) din Pta Unirii, cu un acordeon cat china, canta rebegit, cu degetele inclestate, cu parul lipit de cap, in timp ce baetzii (si niste fete, care oare?) incercau sa tina in picioare ansamblul de coloane grecesti + traversa pe care-l tricotasem in noaptea aia din carton. Ningea ploios, asa ca din cartoane s-a ales praful in 3 minute, insa timp de-o ora ne-am straduit, cica, sa tinem conferinta de presa sub ele, lansand astfel necajit dar vesel un studentfest care urma sa fie de senzatie, tzacanamaca